La mare, cu avionul. Blue Air va avea o cursa saptamanala Oradea – Constanta. Cand incep zborurile

UPDATE: „Preţurile încep de la 90 de lei, pe interne, un număr suficient de locuri, tariful include pe lângă transportul între Constanţa şi aceste rute un snack, care va fi un sandviş, băuturi răcoritoare, oferite gratuit, şi un bagaj până la 32 de kilograme care va putea fi înregistra gratuit”, a declarat directorul comercial al Blue Air, Tudor Constantinescu.

Anuntul a fost facut de Asociaţia pentru promovarea turismului din Oradea şi regiune. „Introducerea de noi zboruri interne face parte din strategia de atragere a turiştilor în Oradea – Băile Felix pe care Asociaţia o are în implementare”, se arata itr-un comunicat al Asociatiei.

Începând cu 27 aprilie 2017, Oradea va beneficia de un zbor direct Oradea-Constanța și retur, cu o frecvență de 1 zbor/săptămână, operat de compania Blue Air.

Deschiderea acestei noi rute este o premieră, în ultimii 25 de ani singurul zbor direct intern fiind cel către Bucureşti.

„Drumul spre litoralul românesc va fi mult mai scurt pentru cei din regiune, inclusiv Ungaria, la fel cum Oradea și Băile Felix nu vor mai fi la 14 ore distanță pentru cei care își doresc să ne viziteze”, a declarat Mihai Jurca, directorul APTOR care sustine ca va putea colabora cu Blue Air și pentru dezvoltarea unui flux turistic pe zborul de Oradea-Torino .

Distribuie informația
Alte știri