Medaliaţi cu aur şi bronz la Cupa Federaţiei la tir cu arcul

În timp ce toată lumea sărbătorea Paştele şi 1 Mai, sportivii C.S. Redpoint s-au antrenat intens toată săptămâna pentru Cupa Federaţiei la tir cu arcul. Desfăşurată în acest weekend la Aninoasa (jud. Hunedoara), competiţia a adunat la linia de tragere arcaşi din toată ţara.

Clubul Sportiv Redpoint Oradea a avut în concurs cinci sportivi. La seniori şi senioare olimpic, Lucian Suciu şi Ioana Cocan, aflaţi la prima lor competiţie federală oficială, au avut o bună evoluţie, sportiva Redpoint reuşind chiar să-şi adjudece locul 3 şi medalia de bronz: „Am avut emoţii, e primul meu concurs federal iar distanţa de 70 de metri este destul de mare, dar acum ştiu încotro trebuie să mă îndrept şi mă voi antrena la modul serios pentru următorul concurs”, spune Ioana Cocan, originară din Târgu Mureş dar legitimată la Redpoint Oradea.


Un alt „stranier” al clubului orădean este şi cadetul Eugenio Leabu, din Făgăraş, care după ce în calificări a terminat pe locul II în clasament, cu 613 puncte, înaintea altor arcaşi mult mai bine pregătiţi, în finale a ajuns doar pe locul IV.


Cele mai bune rezultate la această competiţie le-au obţinut însă Sergiu Pallag (juniori 2 compound, 592 de puncte) şi Maria Robu (copii compound, 574 de puncte), care au urcat pe podium fiecare cu medalia de aur. Sergiu Pallag este la primul lui concurs oficial pe distanţa de 50 de metri, reuşind să depăşească pragul de 300 de puncte pe rundă, iar Maria Robu, de asemenea, la primul ei concurs oficial pe distanţa de 30 de metri. Rezultatele clubului orădean se datorează şi susţinerii Universităţii din Oradea, Rivolto Cons, Darer, Vitrerom, Turism Felix şi Banca Transilvania. Următoarele competiţii la care arcaşii bihoreni vor participa sunt cele din Campionatul Judeţean, apoi Campionatele Naţionale outdoor şi Cupa României.

Distribuie informația
Alte știri