ȘTIRILE ZILEI
Stiri
Polițist din Bihor, reținut pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, de trafic de influenţă, şantaj, instigare la trafic de influenţă şi instigare la furt calificat
Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de un inculpat, în vârstă de 38 de ani, care are calitatea de agent...
Tapiseria „Îngeri şi avioane”, semnată de artistul Mircea Cantor, prima donaţie românească de artă expusă permanent în holul principal al UNESCO, a fost inaugurată marţi în prezenţa şefului Cancelariei...
Stiri
9 unități de învățământ din Bihor vor beneficia de programul ”Masa caldă” în anul școlar 2023-2024
Lista unităților de învățământ în care se va aplica programul ”Masa caldă în școli”, în anul școlar 2023-2024, a fost publicată în Monitorul Oficial. Sunt 450 de unități în...
Vă plac poveștile? Dacă răspunsul este DA, concertul filarmonicii orădene de joi, 26 octombrie, de la ora 19, este pentru dumneavoastră. Dacă vă plac și poveștile care continuă la...
BursaLocurilor de Muncă, eveniment realizat de Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă Bihor în colaborare cu Primăria Municipiului Oradea, va avea loc vineri, 27 octombrie 2023, începând cu ora...
Marți, 24 octombrie a.c., la ora 14.00, polițiștii Secției nr. 4 de Poliție Rurală Marghita au depistat și reținut doi bărbați, de 42 și 31 de ani, ambii din...
Karl Nehammer, cancelarul Austriei, a catalogat extinderea spațiului Schengen ca fiind, în prezent, „de neconceput” pentru țara sa. Cancelarul austriac a precizat, așadar, că extinderea „de neconceput” a spațiului...
CSM CSU Oradea se duelează cu Kataja Basket în cadrul etapei a 2-a din sezonul regulat al FIBA Europe Cup – ediția 2023/24. Partida are loc miercuri (25.10), ora 18:30, la Motonet Areena din Joensuu și...
CareerCamp – Digital Career a fost un eveniment educațional desfășurat în perioada 20-21 Octombrie 2023 în Cetatea Oradea, organizat de către Asociația Pro Time-R și Asociația Transilvania IT cu...
Deputații au adoptat marți,24 octombrie, un proiect de lege care scutește persoanele cu handicap să se prezinte la evaluările periodice ale comisiei de specialitate pentru a li se prelungi...
Stiri
Final tragic pentru o femeie din Oradea. A căzut de la etajul 7 a unui bloc situat pe strada Tudor Vladimirescu
Miercuri, 25 octombrie a.c., la ora 09.24, poliţiştii orădeni au fost sesizaţi, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, că o persoană...
Stiri
Un urmărit național pentru infracțiuni de natură economică, depistat și încarcerat de polițiștii bihoreni
Marți, 24 octombrie a.c., în jurul orei 09.50, pe strada Moscovei din municipiul Oradea, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale – Compartimentul Urmăriri, împreună cu polițiștii Serviciului pentru Acțiuni Speciale...
Stiri
Numărul infecțiilor căilor respiratorii a crescut dar niciun caz de gripă nu a fost semnalat în Bihor
De la începutul sezonului 2023/2024 și până în prezent nu a fost confirmat nici un caz de gripă, dar numărul de infecții acute ale căilor respiratorii superioare (IACRS) și...
Via Transilvanica, cel mai lung traseu de drumeție din România, poate fi explorat acum și digital, din orice colț al lumii, pe StreetView. Drumul a fost străbătut, timp de...
Pe foșnet de frunze arămii și mireasmă de struguri copți, Toamna cea bună și darnică a poposit pe plaiurile noastre. Gospodarii se bucură căci a sosit vremea ca să...