Peste 30 tone deşeuri oprite la PTF Borș II și Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctulor de trecere a frontierei Borș II și Nădlac II , împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și lucrători ai Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu 30.170 kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare.

Poliţiştii de frontieră bihoreni și arădeni au efectuat în data de 23.06.2023, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, articole de îmbrăcăminte si încălțăminte second hand de la societăți comerciale din Germania, pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și reprezentanților Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorului Bihor și Arad 

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu 30.170   kilograme de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.

Distribuie informația
Alte știri