Poloiștii de la CSM Oradea la prima victorie în turul II al Ligii Campionilor

CSM Oradea a obţinut prima sa victorie în turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la polo pe apă masculin, vineri, 14 octombrie.

În Grupa B, la Barcelona, CSM Oradea a dispus de formaţia portugheză Vitoria Guimaraes cu scorul de 21-5 (7-0, 4-1, 3-2, 7-2).

Vicecampioana României, care venea după un eşec în meciul de debut, 8-9 cu Jadran Herceg Novi (Muntenegru), joi, s-a impus prin golurile marcate de Vlad Dragomirescu (4), Silvian Colodrovschi (3), Mihnea Gheorghe (2), Istvan-Janos Szabo (2), Flavius Nichita Ilisie (2), Darian Luncan (2), Levente Vancsik (2), Bogdan Remeş (2), Ferenc Istvan Czenk şi Mateja Asanovic.

Sâmbătă, în penultimul său meci, formaţia orădeană va înfrunta echipa franceză CN Noisy-le-Sec (22:00).

Doar primele două clasate din fiecare grupă se vor califica în faza următoare a competiţiei. Celelalte trei echipe vor continua în turul al doilea preliminar al LEN Euro Cup.

Distribuie informația
Alte știri