Pe 5 februarie 1953, Iuliu Maniu, artizan al Marii Uniri și unul dintre cei mai reprezentativi oameni politici ai României Interbelice, se stingea într-o celulă de la temuta închisoare Sighet, azvârlit apoi, în miez de noapte, într-o groapă comună din Cimitirul Săracilor din localitate. Încercările de a-l identifica au rămas fără succes, în cimitirul familiei Maniu, din Dealul Țarinei de la Bădăcin, fiind amenajat, doar simbolic, un mormânt al omului politic Iuliu Maniu.
Iuliu Maniu s-a născut pe data de 8 ianuarie 1873, în Şimleul Silvaniei, judeţul Sălaj. Tatăl său, Ioan, a fost un jurist român transilvănean, era nepotul lui Simion Bărnuțiu. Clara Maniu, mama lui Iuliu Maniu, a fost președinta Reuniunii Femeilor Române Sălăjene. Cuplul Maniu a avut nouă copii.
Iuliu Maniu s-a implicat activ în proiectul de unire a Transilvaniei cu România, ocupând funcția de preşedinte al Consiliului Dirigent. A fost liderul Partidului Naţional Român, apoi a Partidului Naţional Ţărănesc, ocupând funcția de prim ministru în perioada: 10 noiembrie 1928 – 7 iunie 1930; 13 iunie 1930 – 8 octombrie 1930 și 20 octombrie 1932 – 12 ianuarie 1933.
Venirea comuniștilor la putere, după cel de-al Doilea Război Mondial, a pus capăt democrației și pluralismului politic. Liderii partidelor istorice trebuiau lichidați, iar formațiunile politice desființate. Iuliu Maniu a fost arestat pe data de 14 iulie 1947 și judecat pentru „înaltă trădare”. Prin sentința dată la 11 noiembrie 1947, Iuliu Maniu era condamnat la închisoare pe viață. Avea 74 de ani. În 1951 a fost transferat la Sighet, acolo unde și-a găsit sfârșitul pe 5 februarie 1953. La fel ca ceilalți deținuți politic închiși la Sighet a îndurat un regim dur de detenție: foamete, frig, izolare, lipsă asistență medicală, umilințe fizice și psihice. Pe jumătate paralizat, înfometat, Iuliu Maniu „fusese lăsat să moară încetul cu încetul”.
„Maniu a fost ridicat din celulă, în cel mai strict secret, dar vestea se răspândise ca fulgerul în toată închisoarea. Noaptea am auzit căruţa poposită în curtea închisorii, uruiala roţilor, nechezatul cailor, zgomotul uşor ferecat al şleaurilor. Apoi toate s-au liniştit. Maniu pleca spre groapa comună şi spre gloria eternă”, relata Nicolae Carandino în memoriile sale.
În plin regim comunist, numele Maniu era interzis să fie rostit. Cu toate acestea, în anul 1986, un grup de tineri din Bădăcin a decis să-l comemoreze pe Iuliu Maniu, aducând o coroană pe care scria ”Remember Iuliu Maniu”, pe care au depus-o la mormintele familiei din Dealul Țarinei, de la Bădăcin. Gestul lor de curaj nu a scăpat Securității, aceștia fiind anchetați, iar în cazul celor doi inițiatorii, Ioan Pop (care a compus Imnul lui Maniu) și Nicolae Pop, lucrurile au mers mai departe, până la amenințări, intimidări sau chiar bătăi. Povestea comemorării din 1986 face obiectul unui filmul documentar realizat în colaborare cu Festivalul de Film și Istorii de la Râșnov, care va fi lansat pe 20 mai 2022.
Cristina Liana Pușcaș, muzeograf la Muzeul Țării Crișurilor
