Restricții de circulație pe mai multe străzi din Oradea

Comisia tehnică pe probleme de circulație și trafic rutier întrunită joi, 29 mai, a avizat favorabil o serie de restricții de circulație pe mai multe străzi din municipiu.

Astfel, la solicitarea constructorului, circulația se va desfășura pe o singură bandă pe strada Ion Bradu în perioada 3 – 7 iulie. Restricția este necesară pentru realizarea unor lucrări de termoficare.

De asemenea, comisia a dat aviz favorabil pentru restricționarea circulației în data de 6 iulie, între orele 19:00 și 21:00, pe traseul Calea Republicii – str. Iosif Vulcan – Piața Regele Ferdinand – Podul Sf. Ladislau – Piața Unirii, pentru defilarea cavalerilor medievali cu ocazia Festivalului Medieval care va avea loc în Oradea în perioada 6-9 iulie 2023.

Municipalitatea își cere scuze pentru disconfortul creat și le mulțumește orădenilor pentru înțelegere.

Distribuie informația
Alte știri