Turismul dentar în Oradea – de ce aleg străinii să își trateze problemele dentare în țara noastră

Afecțiunile minore ale danturii presupun tratamente mai accesibile din punctul de vedere al costurilor, însă, atunci când problemele sunt mari, și cheltuielile sunt pe măsură. Din acest motiv, multe persoane care locuiesc în Europa Centrală sau de Vest aleg să îmbine utilul cu plăcutul și să călătorească în afara granițelor, pentru tratamente dentare la costuri mai mici.

Așa a apărut și termenul de turism dentar, din ce în ce mai popular printre oameni. Serviciile stomatologice din țările vestice sunt mult mai costisitoare și mulți ajung să plătească triplu pentru ele, comparativ cu tarifele pe care le găsesc în România. Și, totuși, ce îi determină pe străini să vină în țara noastră la stomatolog?

Costurile mult mai mici ale tratamentelor dentare

Un implant dentar în Marea Britaniei costă, în medie, 3.000 lire sterline, iar o igienizare profesională în jur de 150 lire. În schimb, costul unui implant dentar in Oradea este în jur de 900 euro. Dacă facem un calcul rapid, plătești de trei ori mai mult în țările vestice pentru același serviciu, lucru care îi determină pe străini să vină în România pentru a face economii substanțiale. Chiar dacă luăm în calcul și cheltuielile de transport și cazare, pacientul iese în continuare în avantaj. De aceea, atât românii care au emigrat în vest, cât și străinii optează pentru tratarea problemelor majore ale danturii în țări mai ieftine, precum România.

Tehnologia modernă și tratamentele de ultimă generație

Chiar dacă tarifele serviciilor stomatologice sunt mult mai mici în România decât în alte țări, tehnologia, aparatura și materialele utilizate sunt la același nivel de calitate, mai ales dacă optezi pentru un cabinet stomatologic bun in Oradea sau în orice alt oraș. În multe clinici mari, vei putea alege dintre mai multe tipuri de implanturi dentare, tehnici de albire a dinților sau aparate dentare ultramoderne, în funcție de bugetul de care dispui. De asemenea, utilizarea laserului în parodontologie, endodonție și estetică a devenit o normalitate, iar scannerul intraoral și alte tehnologii digitale sunt folosite în majoritatea specializărilor din stomatologie, în vederea reducerii disconfortului pacientului, cât și pentru creșterea eficienței tratamentului. 

Costurile de transport accesibile

Astăzi, tarifele companiilor aeriene au devenit accesibile și poți călători oriunde în Europa pentru turism dentar, fără să scoți o avere din buzunar. Însă nu toți preferă transportul cu avionul. De aceea, un alt avantaj pentru străinii care vor să călătorească cu mașina personală este faptul că Oradea are o bună poziționare pe harta României, lucru care o face ușor accesibilă pentru cei care locuiesc în statele centrale sau cele de vest. Și, indiferent pentru ce optează, costurile de transport vor fi suficient de mici, astfel încât să merite deplasarea pentru servicii mai ieftine de stomatologie. 

Personal medical bine pregătit

Un alt motiv care îi determină pe străini să călătorească până în țara noastră în scopul turismului dentar este și pentru personalul medical bine pregătit, cu o reputație din ce în ce mai bună la nivel european. Atât medicii, cât și clinicile au acreditări și certificate de asumare a calității recunoscute internațional, fapt ce conferă pacienților un plus de încredere în apelarea la serviciile medicale românești. 

Turismul dentar este din ce în ce mai practicat la nivel european, deoarece serviciile stomatologice care presupun tratamente complexe reprezintă un lux pentru marea majoritate a societății. Chiar dacă nivelul de trai este mai ridicat în Europa Centrală și de Vest, persoanele cu venituri medii vor prefera în continuare varianta mai puțin costisitoare, atât timp cât este accesibilă ca locație.

Sursa foto: Freepik

Distribuie informația
Alte știri