Un bihorean a condus mort de beat și cu permisul anulat. A refuzat recoltarea de probe biologice

Marți, 28 martie a.c., în jurul orei 15.50, pe strada Calea Revoluției din localitatea bihoreană Valea lui Mihai, polițiștii din cadrul Poliției orașului Valea lui Mihai au depistat în trafic un bărbat de 42 de ani, localnic, în timp ce conducea un autoturism, având anulat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

De asemenea, în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta prezenta o concentrație alcoolică de 1,09 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, la solicitarea legală a polițiștilor, cel în cauză a refuzat prelevarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză a fost întocmit dosar penal, iar cercetările continuă.

Distribuie informația
Alte știri