Ziua Liliacului Carpatin ediția a VI-a

Peste 60 de elevi din Bihor au participat la concursul interșcolar prilejuit de ”Ziua Liliacului Carpatin”. Evenimentul se află la a VI-a ediție și a fost organizat de Asociaţia Pescarilor Sportivi Aqua Crisius în cadrul proiectului ”Conservation and protection of the cross border natural heritage of Bihor – Hajdú-Bihar counties” finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, România și Ungaria.

Liliacul Carpatin este o specie relictă, ocrotită de lege, endemică pe Valea Iadului. Arbuștii cu frumoasele lor flori mov cresc spontan în această vale care a devenit o arie protejată de interes național, mai precis o rezervație naturală cu suprafața de aproape două hectare, situată în comunele vecine Bulz și Curățele.

În prim planul sărbătorii s-au aflat elevii și natura. În timp ce elevii au parcurs traseul tematic ”O zi din viața unui păstrăv”, întrecându-se la diferite probe de îndemânare, orientare în teren sau bazate pe cunoștințe despre mediul înconjurător, turiștii și vizitatorii au avut la dispoziție un târg de produse locale. Un alt moment dedicat participanților a fost concursul de gătit la ceaun, hrana produsă local fiind pusă la dispoziția copiilor și participanților la eveniment.

Toți cei prezenți la eveniment au beneficiat de albumul de prezentare a Văii Iadului, harta ariei protejate și o sacoșă din material textil, pe care sperăm să o reutilizeze de cât mai multe ori. Toate materialele au fost editate în cadrul proiectului ”Conservation and protection of the cross border natural heritage of Bihor – Hajdú-Bihar counties” finanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European de Dezvoltare Regională, România și Ungaria.

Distribuie informația
Alte știri