Ziua Poliției Române, sărbătorită vineri, 22 martie, în Cetatea Oradea

Ziua Poliţiei Române va fi marcată în Oradea vineri, 22 martie, de la ora 10, printr-un eveniment dedicat în primul rând celor mici, care sunt aşteptaţi la demonstraţii, exerciţii cu câinii de serviciu şi expoziţii cu autoturismele sau armele din dotarea poliţiştilor. Manifestarea va avea loc în aer liber, în curtea Cetății Oradea.

Vor fi prezentate activităţile pe care le desfăşoară zi de zi poliţiştii bihoreni, dar şi dotările de care aceştia dispun în executarea misiunilor, pe ateliere de lucru.

Polițiștii de prevenire îi vor aștepta pe copii cu legitimații de „Polițist pentru o zi”, cu insigne, autocolante și multe alte surprize; jocuri și concursuri din domeniul prevenirii criminalității, dedicate copiilor.

Vor fi prezentate laboratorul de siguranță rutieră, motocicletele și autoturismele de serviciu din dotarea polițiștilor rutieri bihoreni dar si sistemul de cercetare la fața locului, a aeronavei fără pilot din dotarea Serviciului Rutier Bihor, precum și a pistolului radar.

De asemenea, va fi organizată o expoziţie cu armamentul şi tehnica din dotarea Poliţiei Bihorene.

Alături de copii vor fi prezenți și luptătorii Serviciului pentru Acţiuni Speciale. În eveniment vor fi implicate și echipe canine, formate din câinii de serviciu și instructorii acestora, care vor efectua scurte demonstrații de dresaj și vor interacționa cu copiii.

Distribuie informația
Alte știri