Și-a făcut facultatea la București, unde a și jucat vreo 10 ani. Dragostea a adus-o la Oradea. E pasionată de teatru cu un fel de evlavie, aproape. Pare că actoria este cel mai mare hobby al ei. Descoperiți ceva despre Gabriela Codrea, actriță a Teatrului ”Regina Maria”, care și-a aniversat ieri ziua de naștere (Cl.G.)
– Ai venit la Oradea în 2015, după ce ai studiat și ai jucat vreo 10 ani la București. Exact invers decât alții, care visează Capitala. De ce?
– Au fost mai mult de zece ani… N-am părăsit niciodată Bucureștiul. N-am cum. Nu mă lasă. Aș spune că m-am reconfigurat geografic pentru o perioadă de timp nedeterminată. Și am ajuns în Oradea din motive de… mariaj!
– Ai fost studenta lui Mircea Albulescu. Știi vreo anecdotă cu celebrul actor, ai vreo pățanie cu el? Amintiri din facultate?
– Da, am fost studenta lui Mircea Albulescu și tare-mi place să spun asta! Și mai erau la clasa noastră, ca asistenți, Cătălin Naum, Adrian Titieni, Dinu Manolache. Mi-am adorat profesorii! Le sunt recunoscătoare în orice clipă a vieții mele, oriunde ar fi ei… Una dintre amintirile din facultate e legată însă de Olga Tudorache. Era în vara lui 1991, primul meu rol într-un film de lung metraj: „Doi haiduci și-o crâșmăriță”. Olga Tudorache era viitoarea mea soacră (în film). Eu mă spânzur, mor (în film). Cadru: eu, întinsă pe masă, moartă, doamna Olga, la căpătâi, mă jelește. S-au tras nenumărate duble la scena asta, pentru că nu puteam să țin ochii închiși în fața Domniei Sale. Atât eram de emoționată și de plină de adorație… Cum să stau cu ochii închiși în fața dumneaei?!
– Ai o ținută mereu elegantă și discretă. Dar niște hobby-uri secrete? Sport, pescuit, colecții exotice?
– Ținuta mea este amprenta pe care profesorii și mediul în care m-am dezvoltat mi-au imprimat-o! Pentru că Mircică (Mircea Albulescu – așa îi plăcea să-și spună și spun și eu asta cu toată reverența) nu ne iniția doar în tainele îndeletnicirii de actor. Era un boier. Iar eu am furat și asta! Eram înconjurați de oameni cu o anumită statură morală și profesională. Cum să fii un terchea-berchea sau un mojic, când ești înconjurat de Mircea Albulescu, Sanda Manu, Olga Tudorache, Victor Rebengiuc, Ion Cojar, Dem Rădulescu, Florin Zamfirescu, Gelu Colceag, Grigore Gonța, Tudor Mărăscu, Cătălina Buzoianu, Adrian Pintea, Gheorghe Visu, Irina Petrescu, Valentin Silvestru, Victor Ernest Mașek, Victor Parhon, Ion Toboșaru, alias Sir Toby, Gheorghe Ceaușu, Michaela Tonitza-Iordache, Constanța Câmpeanu, Valentin Dumitriu, Szobi Cseh și aș putea continua, dar mi s-a pus un nod, pe undeva, prin părțile esențiale…
N-am nici un hobby secret. Fac la vedere totul! Dacă nu intram în pâine imediat după facultate, m-aș fi îndreptat și către Conservator. Dar m-am luat cu teatrul și muzica a rămas… mână în mână cu el (zâmbește).
– E adevărat că ai făcut regie de dublaj la desene animate? Dar că ai jucat în filme? Cum a fost?
– Am făcut și mai fac regie de dublaj și nu doar pentru filme de desene animate, ci și pentru documentare. Și nu doar asta, ci și dublaj. Ador să mă joc cu vocea. Și să mânuiesc (da, da!) dulcea limbă română! Ador cuvântul, sensurile lui, muzicalitatea, impactul.
– Ce te-a învățat meseria la București, la Teatrul Evreiesc, Bulandra și Nottara, unde ai jucat?
– Că unde măsură nu e, nimic nu e! Și abia de aici încolo începi să zidești cu folos. Și să înveți să-ți ții echilibrul pe schele. Și să fii recunoscător.
– Ce rol preferat ai, din cele jucate până acum? Ce rol visezi?
– Tot ce-am făcut până acum mi-e drag. Fiecare rol beneficiază, la start, de statutul de „cel mai bun”! Fiecare întâlnire, indiferent de natura ei, e un privilegiu. Doar că descoperim asta uneori târziu, alteori… niciodată.
Claudiu Groza
Foto: party oradea
