Am pornit toți, la început de clasa a 12a, cu același țel: să facem tot ce ne stă în puteri pentru a ajunge unde ne dorim. Dar lucrurile nu se întâmplă niciodată așa cum ne imaginăm. O singură zi, o singură clipă poate da peste cap tot ce ai construit timp de ani de zile. Aceea zi, de 25 februarie, ne-a răpit una dintre cele mai joviale persoane pe care am cunoscut-o vreodată. După o lună de chin, pe data de 27 martie, Miru a lăsat în urma ei durere, confuzie și un gol care nu va putea fi niciodată umplut.
După un an în care am fi putut sărbători toți împreună rezultatele efortului depus, ne reunim pentru a o comemora. Orice cuvânt este într-adevar de prisos și nu poate cuprinde ceea ce resimte familia și prietenii apropiați adunați la slujba de parastas. Nu vom putea uita niciodată stilul ei aparte cu care ne atrăgea în fiecare zi în ultima bancă de la geam și reușea să ne aducă zâmbetul pe buze. Pentru că emitea exact ceea ce era, căldură și dorință de viață. A fost și ar fi fost în continuare o persoană de o empatie extraordinară, dar soarta a luat-o dintre noi mult prea devreme. Acum, la un an, și întotdeauna de acum încolo, nu putem face mai mult decât să îi aducem o floare și un gând bun celei care ar fi meritat absolut tot ce avea viața mai bun de oferit. Pentru că dacă am putea face ceva, nu am ezita…
Soartă sau neșansă, nu vom afla probabil niciodată. Dar ca un ultim gând din suflet pentru cei care ii vor simți mereu lipsa, Miru ne-a lăsat un îndemn: “Iubiți-vă întruna! Iubiți-vă mereu! Iubiți-vă cu toții cum v-am iubit și eu!”
Să te iubim este ușor, să te uităm e imposibil!
Carpe Diem!
