Stanel Necula, trimis in judecata de DNA, pentru fapte din 2012

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție — Serviciul Teritorial Galați au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului NECULA STĂNEL IONEL, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la folosirea sau prezentarea cu rea-credință de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene, se arata intr-un comunicat al DNA.

În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:

În cursul lunii martie 2012, inculpatul Necula Stănel Ionel a folosit și prezentat, cu rea-credință, în numele unei societăți comerciale (în cadrul căreia nu avea în mod real nicio calitate sau împuternicire), la Ministerul pentru Societatea Informațională — Organismul Intermediar pentru Promovarea Societății Informaționale, documente și declarații false în scopul obținerii pe nedrept a unei finanțări nerambursabile în sumă totală de 367.785 lei.

Proiectul pentru care s-au solicitat fondurile respective a fost respins în faza de verificare administrativă și a eligibilității, iar finanțarea nu a mai fost acordată.

Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București.

Distribuie informația
Alte știri