100.000 Euro pentru startup-uri românești care ajută copiii

Startup-urile și inovatorii din România care dezvoltă idei de afaceri pentru îmbunătățirea vieții copiilor vor putea obține finanțări totale de 100.000 de euro și programe de training. Asta într-un accelerator de afaceri pentru care se fac înscrieri online până pe data de 26 aprilie 2019, au anunțat, luni, organizatorii, într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Înscrierea se face prin completarea formularului de pe site-ul www.innovatorsforchildren.org. Sunt căutate startup-uri sau inovații în stadiu de prototip sau lansate de maximum 1 an, la probleme ce țin de alimentație, medicină, educație pentru sănătate și nu numai. Participarea se face în baza confirmării din partea organizatorilor și este gratuită.

Foto: hotnews.ro

Distribuie informația
Alte știri