Tururi ghidate gratuite si de un spectacol de lumini, de Ziua Mondială Art Nouveau

Oradea celebrează anual patrimoniul Art Nouveau printr-un eveniment inedit organizat de Primăria Municipiului Oradea, în cadrul proiectului „Protejarea și promovarea sustenabilă a moștenirii Art Nouveau în Regiunea Dunării – acronim Art Nouveau”, finanțat prin Programul de Cooperare Transnațională Dunărea. A fost inițiat de către Municipiul Oradea fiind dezvoltat în cadrul unui parteneriat format din 10 organizații din 7 țări europene și constă dintr-o gamă variată de activități specifice care converg obiectivului exprimat.

În cadrul proiectului, partenerii vor organiza o serie de evenimente menite să celebreze Ziua Mondială Art Nouveau, o inițiativă la nivel european menită să promoveze valorile, importanța și frumusețea creațiilor realizate în stil Art Nouveau. În conformitate cu abordarea de la nivelul parteneriatului, Primăria Municipiului Oradea s-a aliniat temei europenea anului 2019, „Staircases”(scări interioare), dar adaptată specificului local. Conceptul derivă din trăsăturile specifice curentului Art Nouveau, care se remarcă prin prelucrarea unor teme inspirate de mediul natural, în special de floră și faună. „Forme și simboluri ornamentale Art Nouveau în Oradea. Balustrade, uși și ferestre” reprezintă tema aleasă pentru programul ce se va desfășura în Oradea, în perioada 15-16 iunie 2019.

În cadrul evenimentului vizitatorii se vor putea bucura de tururi ghidate gratuite si de un spectacol de lumini, sunet și acrobații pe clădiri ce vor anima programul evenimentului dinacest an.

PROGRAM
15 iunie
interval orar 12:00-18:00 Tururi ghidate gratuite „Ornamente interioare Art Nouveau. Balustrade, uși și ferestre.”
Traseul I cu pornire de la ora: 12:00, 14:00, 16:00 și 18:00 – limba română
12:30 și 16:30- limba maghiară
Traseul II: cu pornire de la ora: 12:30, 14:30, 16:30 și 18:30 – limba română
13:00 și 15:30- limba maghiară
* punct de plecare: Piața Unirii (statuia Regelui Ferdinand I).
Inscrierea și participarea la programul tururilor ghidate gratuite se poate face prin completarea formularului ce se găsește pe pagina de web: /www.oradeaheritage.ro/tururi-ghidate-artnouveau-oradea/
ora 19:00 – deschiderea expoziției stradale „Forme și simboluri ornamentale Art Nouveau” – Piața Unirii (statuia Regelui Ferdinand I).
ora 22:00 – Spectacol de lumini, sunet și acrobații pe clădiri – Piața Unirii, unde trei clădiri de pe aliniamentul Palatului Vulturul Negru vor fi animate și colorate pe parcursul proiecțiilor video.

16 iunie
interval orar 12:00-18:00 Tururi ghidate gratuite „Ornamente interioare Art Nouveau. Balustrade, uși și ferestre.”
Traseul I cu pornire de la ora: 12:00, 14:00, 16:00 și 18:00 – limba română
12:30 și 16:30- limba maghiară
Traseul II: cu pornire de la ora: 12:30, 14:30, 16:30 și 18:30 – limba română
13:00 și 15:30- limba maghiară
* punct de plecare: Piața Unirii (statuia Regelui Ferdinand I).
Inscrierea și participarea la programul tururilor ghidate gratuite se poate face prin completarea formularului ce se găsește pe pagina de web: /www.oradeaheritage.ro/tururi-ghidate-artnouveau-oradea/
ora 22:00 – Spectacol de lumini, sunet și acrobații pe clădiri – Piața Unirii, unde trei clădiri de pe aliniamentul Palatului Vulturul Negru vor fi animate și colorate pe parcursul proiecțiilor video.

Ce vom vizita în cadrul programelor de ghidaj gratuit:
TUR I
1. Casa Dr. Béla Konrád – interior
2. Camera de Comerț și Industrie – Compania de Apă Oradea – interior
3. Palatul Primăriei Oradea – interior
4. Palatul Sztarill – Hotel Astoria – interior
5. Casele Adorján – interior
6. Palatul Sonnenfeld – interior

TUR II
1. Palatul Füchsl – interior
2. Casa Markovits-Mathézer – interior
3. Casa Sonnenfeld – exterior
4. Hotel Parc – interior
5. Casa Poynár – interior
6. Vila Várna – interior

Pentru mai multe informații vă rugăm să accesați paginile: www.oradea.ro și www.oradeaheritage.ro

Distribuie informația
Alte știri