Acțiune comună de protejare a copiilor în Piața Unirii: “Copiii noștri în siguranță”/ Peste 3400 de elevi pregătiți de pompieri în ultimele 5 săptămâni

În data de 08 iunie a.c., în Piața Unirii din municipiul Oradea, s-a desfășurat acțiunea comună de informare și prevenire intitulată “Copiii noștri în siguranță”, activitate care vizează protecția copiilor și tinerilor, prin transmiterea unor recomandări menite a contribui la formarea şi promovarea unor atitudini şi comportamente adecvate, care să preîntâmpine producerea unor situații de urgență, consumul de droguri și infracțiunile de orice natură.

Din cadrul grupului de lucru constituit în acest scop fac parte: Instituția Prefectului Județului Bihor, Primăria Oradea, Inspectoratul pentru Situații de Urgență “Crișana” al județului Bihor (ISU Bihor), Agenția Națională Antidrog prin Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Bihor, Inspectoratul de Poliție Județean Bihor, Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, Inspectoratul Județean de Jandarmi Bihor și Centrul Regional Oradea al Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

Astfel, în cadrul acestei activități, pompierii militari au desfășurat acțiuni specifice de informare și pregătire a copiilor și adolescenților, explicându-le care sunt cele mai frecvente riscuri de producere a situațiilor de urgență la nivelul județului Bihor, modalitatea în care poate fi prevenită declanșarea acestora și modul în care trebuie să se comporte pentru a-şi proteja viaţa şi a-i ajuta pe cei din jur.

În cadrul aceluiași atelier de informare și pregătire a copiilor și tinerilor, pompierii bihoreni au distribuit elevilor, profesorilor și părinților prezenți, broșuri, flyere și pliante cu reguli și măsuri specifice de prevenire a situațiilor de urgență, aferente Campaniilor Naţionale de Informare şi Pregătire a Populaţiei: “RISC – Renunţă! Improvizaţiile sunt catastrofale!”, „RISC. Siguranţa nu este un joc de noroc!”, „RISC. Mai bine previi decât să nu fii!”, “Ai grijă la cea mai mare grijă-siguranța copilului tău” şi „Nu tremur la cutremur”.

Peste 3400 de elevi pregătiți de pompieri în ultimele 5 săptămâni

Acțiunea desfășurată azi în Piața Unirii din Oradea se subsumează campaniilor de pregătire a populației desfășurate în permanență, de pompierii militari la nivelul întregului județ.

Astfel, de la începutul lunii mai până în prezent, personalul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliența Comunităților, Inspecţiei de Prevenire și al subunităților Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Crişana” al judeţului Bihor au organizat și desfășurat în unitățile de învățământ, 74 de activităţi de pregătire a preşcolarilor, elevilor și cadrelor didactice, în domeniul situațiilor de urgență, activități la care au participat peste 3400 de persoane.

Acţiunile de informare şi educaţie preventivă a copiilor, organizate în unităţile de învăţământ din judeţ, s-au derulat sub formă de lecţii deschise, jocuri, prezentări video, exerciţii şi alte activităţi, care, adaptate diferitelor categorii de vârstă, au facilitat asimilarea şi sedimentarea informaţiilor menite a le proteja viaţa.

Distribuie informația
Alte știri