Alertă de vreme severă în toată ţara, până vineri noapte. Cod galben de vânt în Bihor

Administaţia Naţională de Meteorologie a emis o nou informare meteo de vreme rea care vizează întreaga ţară. Potrivit specialiștilor, până vineri seară, vântul va sufla cu putere în majoritatea zonelor și va ploua îndeosebi în jumătatea de nord.

Astfel, în intervalul 28 martie, ora 10 – 29 martie, ora 21, temporar vor fi intensificări ale vântului în cea mai mare parte a țării, cu viteze în general de 45…55 km/h, iar la munte rafalele vor depăși 60…70 km/h. În jumătatea de nord a țării, pe parcursul zilei de joi (28 martie) și în noaptea de joi spre vineri (28/29 martie), instabilitatea va fi temporar accentuată și vor fi averse, pe arii restrânse însoțite și de descărcări electrice, iar mai ales în zona de munte se vor acumula cantități de apă de 15…20 l/mp, favorizând topirea stratului de zăpadă, transmite ANM.

Cod galben de vânt în mai multe județe, până joi seară, Bihorul e vizat

Interval de valabilitate: 28 martie, ora 10 – 28 martie, ora 20

Vântul va avea intensificări în Dobrogea, sud-estul Moldovei, estul Munteniei, Crișana, local în Transilvania și Maramureș, în Munții Apuseni și în Carpații Orientali, unde vor fi viteze în general de 55…65 km/h, iar la altitudini mari rafalele vor depăși 90 km/h.

Pe parcursul nopții de joi spre vineri (28/29 martie) în Crișana, Maramureș, nord-vestul Moldovei şi local în Transilvania vântul va prezenta intensificări cu viteze în general de 55…65 km/h, iar în zona înaltă a Munților Apuseni și a Carpaților Orientali, rafalele vor depăși 90…100 km/h.

Distribuie informația
Alte știri