Alianţa USR PLUS începe campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale

Alianţa USR PLUS începe, miercuri, campania de strângere de semnături pentru candidatura lui Dan Barna la alegerile prezidenţiale din acest an.

„Alianţa USR PLUS merge mai departe! USR şi PLUS au decis că România are nevoie de noi, împreună! Alianţa USR PLUS îşi continuă apăsat drumul către schimbarea din temelii a clasei politice din România şi către reformarea statului român. Determinarea în acest sens a ambelor partide a dus la o alianţă politică ale cărei obiective includ alegerile prezidenţiale, locale şi parlamentarele de anul viitor şi guvernarea României începând cu 2020”, a anunţat Dan Barna, potrivit news.ro. Sâmbătă, în şedinţe separate, USR şi PLUS au votat încheierea alianţei politice între cele două partide.

Conform legii, propunerile de candidaţi pentru alegerea Preşedintelui României se depun la Biroul Electoral Central, cel mai târziu cu 40 de zile înainte de data alegerilor. prezidenţiale, programate pentru 10 noiembrie.

Distribuie informația
Alte știri