Noaptea trecută, în jurul orei 01.00, pe autostrada A11, s-a răsturnat un autocamion. La volanul acestuia se afla un tânăr de 28 de ani, din județul Bihor, care conducea...
Stiri
Stiri
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei are COVID-19: „M-am contaminat chiar cu o zi înainte de rapel. Am făcut o formă ușoară, dar ar fi putut fi altfel dacă nu aş fi fost vaccinat”
Purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, Vasile Bănescu, a anunţat sâmbătă că s-a infectat cu SARS-CoV-2 de la un coleg chiar cu o zi înainte de vaccinarea cu a...
București rămâne în topul celor mai multe cazuri de COVID-19 nou confirmate, în ultimele 24 de ore fiind raportate 829. În clasament urmează județele Cluj, cu 361 de noi...
Vicepreședintele Consiliului Judetean Bihor, Mircea Mălan, a vizitat, miercuri, Drumul Județean 764, de la Aștileu la Roșia. iar ulterior a anunțat că lucrările de modernizare avansează intr-un ritm bun....
Joi, 8 aprilie a.c., în jurul orei 23.48, în urma unui apel primit de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor prin S.N.U.A.U. 112, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Oradea au...
Prohibiţia generală a pescuitului în România a început, vineri, în habitatele naturale, activitatea de pescuit urmând să fie interzisă şi în apele care constituie frontieră din data de 24...
Stiri
CJ Bihor a votat asocierea cu Primăria Sânmartin pentru realizarea noului drum de legătură între Oradea și Băile Felix
În ședința extraordinară de astăzi, 9 aprilie, a fost votată asocierea dintre Consiliul Județean Bihor și Primăria Sânmartin pentru realizarea obiectivului de investiții „Drum de legătură între Municipiul Oradea...
În primele trei luni ale anului 2021, Comisariatul Judeţean Bihor al Gărzii Naţionale de Mediu a efectuat un număr total de 282 inspecţii, dintre care 47 inspecţii planificate, 6...
În drum spre București, ministrul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, Claudiu Năsui și-a făcut timp pentru o scurtă vizită în centrul Oradei, alături de Silviu Dehelean, deputat USR PLUS de...
Octavian Șovre a dezvăluit că Lionel Messi a fost impresionat de faptul că susține bolnavii de autism prin punerea la licitație a cartonașelor cu semnăturile fotbaliștilor mari și și-a...