Ce trebuie să știe șoferii, dar și cei care conduc trotinete electrice. Reguli noi de duminică, 27 februarie

Foto: playtech.ro

De duminică, 27 februarie, intră în vigoare noi modificări ale Codului Rutier. Vor fi amenzi mai mari pentru încălcarea unor reguli de circulație. De asemenea, se va pedepsi comportamentul agresiv la volan.

Una din principalele noi reglementări se referă la introducerea unui alt prag de viteză – 70 km/h peste limita maximă admisă -, depăşirea acestuia urmând să fie sancţionată cu reţinerea permisului pentru 120 de zile, fără posibilitatea de a reduce perioada de suspendare la o lună.

O altă prevedere a noului Cod Rutier constă în definirea comportamentului agresiv la volan, precum şi sancţionarea acestui comportament cu amendă cuprinsă între 580 de lei şi 725 de lei, clasa a II-a de sancţiuni, şi suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 30 de zile.

Se majorează amenda pentru nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate: de la 580 lei – 725 de lei la 870 lei – 1.160 lei. Totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile, iar dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, amenda creşte de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei şi se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile.

De asemenea, „se sancţionează fapta privind circulaţia nejustificată a autovehiculelor pe banda de urgenţă a autostrăzilor cu amendă prevăzută în clasa a IV-a de sancţiuni, între 1.305 şi 2.900 de lei, şi cu aplicarea sancţiunii complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 90 de zile. Se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru săvârşirea faptelor privind executarea pe autostradă a manevrelor de întoarcere sau de mers înapoi”.

Guvernul a mărit şi amenzile pentru nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate.

Este trecută într-o clasă superioară de contravenţii, din clasa a II-a de sancţiuni în clasa a III-a de sancţiuni, fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire şi neacordarea de prioritate, precum şi majorarea perioadei de suspendare a permisului de la 30 de zile la 60 de zile.

A fost aprobată şi majorarea perioadei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile în cazul nerespectării regulilor de trecere la nivel cu calea ferată.

Totodată, se introduce o nouă contravenţie pentru nerespectarea obligaţiei de a menţine permanent curate parbrizul, luneta şi geamurile laterale ale autovehiculului.

O altă măsură introduce interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice în urma condamnării pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României pentru titularii de permise de conducere emise de autorităţile altor state.

Noile prevederi aduc însă o facilitate importantă pentru cetăţeni – posibilitatea susţinerii testului de verificare a cunoştinţelor regulilor de circulaţie, care permite reducerea perioadei de suspendare, la orice serviciu al Poliţiei Rutiere de pe teritoriul României.

Sunt stabilite şi norme cu privire la transmiterea datelor de identificare ale şoferului de către proprietarul maşinii, pentru responsabilizarea acestuia din urmă, în sensul identificării în mod cert a persoanelor care au condus vehiculul la un moment dat.

Ce trebuie să știe biciclișii dar și cei care conduc trotinete electrice.

Amendă din clasa a III-a de sancțiuni (6-8 puncte amendă) – art. 101, alin. (1), pct. 8:

  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe drumurile publice fără mijloace de iluminare şi dispozitive reflectorizant-fluorescente în stare de funcţionare pe timp de noapte ori fără îndeplinirea condiţiilor tehnice minime stabilite prin regulament
  • conducerea unei biciclete sau a unei trotinete electrice pe autostradă
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei de trecere la culoarea roşie a semaforului, a semnalelor agentului de cale ferată, la trecerea la nivel cu o cale ferată industrială, semnalizată corespunzător ori a semnalelor, indicaţiilor ori dispoziţiilor poliţistului rutier
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia sub influenţa alcoolului, a produselor ori substanţelor stupefiante ori a medicamentelor cu efecte similare acestora
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind interacţiunea motrică directă cu un alt vehicul aflat în mers ori cu persoane aflate în acesta
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a interdicţiei privind circulaţia în interiorul sau în afara localităţilor fără a purta îmbrăcăminte cu elemente fluorescent-reflectorizante
  • nerespectarea de către conducătorul unei biciclete sau trotinete electrice a obligaţiei de a circula cu viteză redusă, a obligaţiei de a se asigura că nu se apropie un vehicul feroviar sau a obligaţiei de a opri la trecerea la nivel cu calea ferată
Distribuie informația
Alte știri