Conferința „Acel Paris pe care îl iubim – în note diplomatice, între terorism și pandemie”, susținută la Oradea de istoricul Adrian Cioroianu

Muzeul Țării Crișurilor Oradea – Complex Muzeal organizează, în parteneriat cu Consiliul Județean Bihor, Primăria Municipiului Oradea și Biblioteca Națională a României, un nou eveniment de excepție în care protagonist va fi prof. univ. dr. Adrian Cioroianu, manager al Bibliotecii Naționale a României: conferința Acel Paris pe care îl iubim – în note diplomatice, între terorism și pandemie,ce va fi urmată de lansarea volumuluiFrumoasă era Sena pe sub florile mele. Notele unui ambasador român la Paris între Bataclan ’15 și COVID – 19, Editura Curtea Veche Publishing, 2023, autor Adrian Cioroianu. Evenimentul va avea loc vineri, 29 martie 2024, ora 12.00, în sala de conferințe a Muzeului Țării Crișurilor (Str. Armatei Române nr.1/A) și va fi moderat de prof.univ.dr. Gabriel Moisa, managerul instituției muzeale orădene.

Adrian Cioroianu este istoric, jurnalisteseist și om politic, care a ocupat printre altele funcția de ministru al afacerilor externe, profesor universitar și decan al Facultății de Istorie de la Universitatea București și autor al mai multor volume de istorie a României. La funcția de decan este nevoit să renunțe odată cu numirea, în octombrie 2015, ca ambasador al României pe lângă UNESCO (Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură) la Paris. De această numire și de cei cinci ani petrecuți la Paris, într-un apartament pe malul Senei, se leagă și conținutul volumului menționat, surprinzând nopți și zile, scene de viață, scene de stradă, analizând oameni și descifrând mentalități.

„Pariul acestor pagini – mărturisește autorul – este să-l informeze pe cititor despre instituția numită UNESCO și despre ce face, în genere, un ambasador acolo și, totodată, să îl însoțească pe străzile acestui oraș impresionant care e Parisul…”.

Dincolo de activitatea instituțională, timp de cinci ani Adrian Cioroianu a fost un fin observator al realităților franceze, iar cartea pe care a scris-o este un adevărat caleidoscop care ne oferă imagini fidele despre tot ceea ce au însemnat cei cinci ani petrecuți de autor pe malul Senei. Nimic nu rămâne în afara ariei de interes a autorului: Parisul cu monumentele, străzile, oamenii lui, prieteniile pe care le-a legat, tabloul politic al Hexagonului, fierberile politice și sociale, vinurile, parfumurile, rafinamentul tipic franțuzesc, negustorii de antichități, oamenii străzii, Catedrala Notre-Dame, Muzeul Luvru și Turnul Eiffel etc.

Cartea este o veritabilă declarație de dragoste a autorului față de Franța, față de Paris, față de limba franceză, față de tot ce înseamnă și a însemnat spiritul francez și civilizația franceză. Cum însuși autorul mărturisește în paginile cărții, relația lui Adrian Cioroianu cu Franța „a fost, înainte și în timpul mandatului (…) la UNESCO, una înainte de toate sufletească și abia apoi de ordin instituțional”, adică el este „unul dintre numeroșii români cărora această țară le este dragă, dintr-un motiv sau altul, de cele mai multe ori intelectual”.

La finalul evenimentului autorul va acorda autografe pe cărțile puse la dispoziție prin Librăria Humanitas Oradea.

Intrarea este liberă în limita a 150 de locuri!

Distribuie informația
Alte știri