Decizia luată de autorități după deraierea Mocăniței din Maramureș. Cauza incidentului

Au fost demarate mai multe anchete după ce locomotiva Mocăniței din Maramureș a deraiat sâmbătă pe Valea Vaserului și 12 persoane au fost rănite, inclusiv un bebeluș de o lună și un băiețel de trei ani. În trenul de linie îngustă, care circulă în regiunile de munte, se aflau peste trei sute de turiști, mulți dintre ei străini. Din fericire, victimele au suferit răni ușoare și nu sunt în pericol, conform stirileprotv.ro.

Reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Maramureș spun că luni vor ajunge în zonă pentru a verifica dacă au fost respectate normele de protecție. Directorul instituției susține că trenul ar fi trebuit să circule cu restricţie de viteză, având în vedere că erau aproape 30 de grade Celsius. Între timp, polițiștii au deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

Distribuie informația
Alte știri