Destin tragic pentru o refugiată din Ucraina ajunsă în România

Foto: presasm.ro.

O refugiată din Ucraina de 56 de ani a fost găsită înecată, sâmbătă noaptea, în piscina interioară a unui hotel din Tășnad, Satu Mare. Acolo era cazată. Femeia se afla singură în piscina în care a fost găsită moartă, conform presasm.ro.

Angajații hotelului au alertat Poliția după ce observat că femeia se află fără suflare în piscină.

„În cursul serii de ieri, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Satu Mare au fost sesizați cu privire la faptul că, în incinta unei unități de cazare, din orașul Tășnad, o femeie, de 55 de ani, ar fi fost găsită, fără suflare, în piscină. Ajunși la fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate, se confirmă. Corpul neînsuflețit al femeii a fost depus la Prosectura Spitalului Satu Mare, în vederea efectuării necropsiei. În cauză nu sunt suspiciuni”, transmite IPJ Satu Mare. 

Distribuie informația
Alte știri