Federația SenioriNET lansează spre dezbatere Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România

Foto: gov.ro

Federația SenioriNET, formată din organizații neguvernamentale furnizoare de servicii socio-medicale adresate seniorilor, a lansat spre consultare, în Oradea, Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România.

Inițiativa face parte din proiectul Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!” derulat de către Confederația Caritas România în parteneriat cu Asociația Four Change, Fundația de Sprijin Comunitar și Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj.

Evenimentul a avut loc vineri 14 octombrie 2022, la sediul Instituției Prefectului Bihor, prin intermediul subprefectului Emilian Pavel, care menține relația cu persoanele vârstnice în cadrul Consiliului Consultativ al Seniorilor din Bihor.

Prin organizarea evenimentului, reprezentanții Federației SenioriNET își propun să aducă atât în atenția decidenților, cât și a publicului larg, necesitatea creării unor condiții care să sprijine îmbătrânirea activă și demnă.

“Dorim ca, împreună cu autoritățile publice centrale și locale să contribuim la îmbunătățirea unei strategii naționale care să se fundamenteze pe dreptul persoanei vârstnice la servicii sociale, medicale, asistență medicală corespunzătoare, acces la informație, oportunități de petrecere a timpului liber, asta în corelație cu capacitatea seniorilor de a accesa acest tip de servicii.” a declarat Doina Crângașu – Manager de Proiect, Director executiv Caritas România

La întâlnire au participat 40 de persoane interesate de tema îmbătrânirii active – reprezentanți ai autorităților publice locale, CAS, ONG-uri, seniori.

Subprefectul a asigurat SenioriNET de sprijinul Instituției Prefectului  Bihor și a apreciat drept oportună lansarea unei Carte Albe a Drepturilor Persoanelor Vârstnice.

“Ar trebui ca, la nivel național, să avem în vedere modificarea discursului cu privire la tinerii care întrețin pensionarii. Acesta este cu adevărat jignitor, având în vedere faptul că actualii pensionari au contribuit zeci de ani la fondul de pensii. Pensia lor este un drept, nu o favoare. Totodată, când ne gândim la mărirea procentuală a pensiei, ar trebui să discutăm despre baza pensiei actuale la care se aplică mărirea, și despre diferențierea procentului. Asta ca să nu mai vorbim despre pensii mici care rămân tot mici, a declarat Emilian Pavel.

Expertul advocacy al Caritas România, Dr. Anemari-Helen Necșulescu a apreciat interesul arătat de Instituția Prefectului Bihor față de acest demers, subliniind și admirația pentru Miorița Săteanu, activist civic, membru voluntar al Parlamentului Seniorilor, care a facilitat întâlnirea și care și-a sărbătorit ziua de naștere chiar în data de 14 octombrie.

Evenimentul s-a bucurat de prezența Orchestrei Liceului de Arte Oradea și a Corului “General Traian Moșoiu”.

În urma unui sondaj realizat de către Federația SenioriNET pe un eșantion de aproximativ 700 persoane (vârstnici și aparținători/îngrijitori), au reieșit următoarele:

•        49.8% dintre vârstnici au un venit lunar de până la 1000 RON;

•        58% dintre vârstnici declară ca nu au acces facil la spatiile publice (primărie, farmacie, magazine);

•        75% nu utilizează cu ușurință transportul în comun;

•        35% spun că locuința pe care o utilizează nu corespunde nevoilor pe care le au;

•        42% nu se simt în siguranță în propria locuință, din perspectiva unei situații de urgență (cutremur, incendii, inundații);

•        71% dintre vârstnici nu au acces ușor la servicii bancare;

•        87% dintre seniori nu utilizează internetul pentru comunicare, plăți sau alte servicii online;

•        peste 71% dintre vârstnici sunt interesați să se implice în comunitate și consideră că este datoria lor și a celorlalți cetățeni să o facă;

•        doar 52% dintre vârstnici au acces la informații despre posibilitatea de a munci după pensionare;

•        51,3%, dintre vârstnicii declară că primesc servicii din partea organizațiilor neguvernamentale  si 10,7 % de la primărie.

Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice din România este un document manifest menit să pună pe agenda publică din România subiectul îmbătrânirii active, al dreptului persoanelor vârstnice de a fi îngrijite în condiții de bună stare, la domiciliul acestora sau oriunde aleg ele, și de a continua să aibă o viață activă alături de familie și prieteni.

Carta Albă a Drepturilor Persoanelor Vârstnice rămâne în dezbatere și își propune ca, la nivel național, să strângă 10.000 de semnături de susținere pe parcursul următorului an.

Proiectul „Federația SenioriNET – ONG-uri mai puternice în sprjinul vârstnicilor din România!” este  derulat de către Confederația Caritas România în parteneriat cu Asociația Four Change, Fundația de Sprijin Comunitar și Asociația Caritas Mitropolitan Greco-Catolic Blaj și beneficiază de o finanțare în valoare de 247.229 euro, prin programul Active Citizens Fund România, finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021.

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia).

Distribuie informația
Alte știri