Incendiu în miez de noapte, la o locuință din Șimian

În noaptea de luni spre marți, 16 aprilie, pompierii bihoreni au intervenit pentru stingerea unui incendiu produs la o locuință din localitatea Șimian, cel mai probabil din cauza unei lumânări aprinse, care a fost lăsată nesupravegheată lângă materiale combustibile. În data de 16 aprilie a.c., la câteva minute după miezul nopții, în urma unui apel  primit prin Sistemul Unic 112, care semnala izbucnirea unui incendiu la o locuință situată în Șimian,

Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Crișana” al județului Bihor a mobilizat operativ, la adresa indicată de apelant, trei echipaje din cadrul Stației de Pompieri Valea lui Mihai, din care, două de stingere și unul de prim ajutor calificat (pompierii militari paramedici). Pompierii militari au localizat și lichidat incendiul, care se manifesta violent într-o cameră și la acoperișul locuinței, în aproximativ 15 minute.

Ca urmare a producerii evenimentului, provocat, cel mai probabil, de o lumânare aprinsă, lăsată nesupravegheată, au ars bunurile din încăpere, tavanul, și acoperișul, pe o suprafață de circa 20 de metri pătrați.

Din fericire, nu au existat persoane rănite.

Distribuie informația
Alte știri