Mobilizare exemplară pe șantierul drumului de legătură dintre Centura Oradea și Autostrada Transilvania 

Foto: Cristian Marius Man youtube.com

Potrivit reprezentanților Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere, aproape trei sferturi din cei 19 km ai drumului expres Oradea-A3 au fost realizate deja.

 „Deși termenul contractual de finalizare a acestui obiectiv este luna martie 2024, situația din teren ne îndreptățește să credem că cei aproximativ 19 km ai acestui drum vor fi deschiși circulației până la sfârșitul acestui an”, arată directorul CNAIR, Cristian Pistol, într-un mesaj publicat pe pagina de Facebook.

Constructorul înregistra progrese substanțiale încă din primăvara acestui an (martie 2023), atunci când a devenit clar că Bihorul se apropie cu pași repezi de finalizarea drumului de legătură cu A3, cu șanse concrete de a reprezenta primul drum expres din Ardeal.

Proiectul complex al celor aproape 20 de km de drum de legătură prevede și construcția a 3 noduri rutiere, 9 pasaje, 3 poduri și 31 de podețe.

„Proiectul face parte din rețeaua de drumuri proiectate de Primăria Oradea și Consiliul Județean Bihor pentru o infrastructură bună de drumuri în regiune. De 4-5 ani, cei mai importanți parteneri ai noștri pentru realizarea acestei infrastructuri sunt Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor. Unele proiecte le-a preluat CNAIR, cum este acesta, altele le derulăm noi cu finanțare din Programul Transporturi, iar la alte proiecte ne susțin pentru avizare, scrie pe pagina sa de socializare Ilie Bolojan, președintele CJ Bihor.

Distribuie informația
Alte știri