Patrule mixte formate din poliţişti bihoreni şi poliţişti maghiari, în zonele turistice ale Euroregiunii Bihor – Hajdu-Bihar

În baza Protocolului de colaborare în vederea realizării misiunilor de patrulare comune, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bihor şi Căpitănia de Poliţie a Judeţului Hajdu – Bihar, Ungaria, formează câte două patrule mixte româno – maghiare, care vor activa în zonele turistice ale judeţului Bihor, în perioada 24 iulie–21 august. În acelaşi timp, alţi doi agenţi de poliţie din cadrul Poliţiei Bihorene vor fi prezenţi în staţiunea Hajdúszoboszló din judeţul Hajdu – Bihar, Ungaria pentru a forma acelaşi tip de patrule.

Patrulele comune româno – ungare vor acţiona, în judeţul Bihor, în Parcul Natural Apuseni, zona carstică Padiş şi Valea Boga, puncte de atracţie importante pentru turiştii maghiari. Totodată, în aceeaşi perioadă, poliţiştii bihoreni vor acţiona în patrule mixte alături de colegii maghiari în staţiunea turistică şi ştrandul Hajdúszoboszló, unde exista un mare aflux de turişti români în sezonul estival.

Miercuri, 24 iulie a.c., la ora 11.00 (ora României), în Punctul de Trecere a Frontierei Artand / Borş, a avut loc schimbul poliţiştilor parte a patrulelor mixte, care marchează astfel debutul acţiunii comune. Cateva ore mai tarziu, în zona carstică Padiş, patrulele mixte de polițiști au participat la un exercițiu demonstrativ al jandarmeriei montane de la Posturile Stâna de Vale și Padiș. S-a analizat modul de comunicare între patrulele mixte și jandarmii montani, precum și gradul de acoperire al semnalului de telefonie mobilă în zonele traseelor turistice din acel areal.

Distribuie informația
Alte știri