Şaptesprezece cetăţeni străini care încercau să iasă ilegal din România, găsiţi ascunşi într-o autoutilitară, la Borş

Şaptesprezece cetăţeni străini care încercau să iasă ilegal din România au fost prinşi, joi dimineaţă, de poliţiştii de frontieră de la Borş. Erau ascunşi într-o autoutilitară înmatriculată în Anglia. La volan era un cetăţean leton, în vârstă de 23 de ani.

În urma controlului amănunţit asupra mijlocului de transport au fost găsite ascunse, în compartimentul marfă al autovehiculului, şaptesprezece persoane, dintre care şaisprezece adulţi (13 bărbaţi şi 3 femei) şi o minoră.

Acestea au fost duse la sediul instituţiei pentru cercetări, unde, în urma verificărilor preliminare, s-a stabilit că grupul era format din paisprezece cetăţeni din Irak, doi din Siria şi unul din Iran, minora având 15 ani, iar adulţii având vârste cuprinse între 19 şi 48 de ani, solicitanţi de azil în ţara noastră. În cadrul cercetărilor s-a stabilit că şoferul autoutilitarei urma să-i transporte pe cetăţenii străini în Germania.

Poliţiştii de frontieră fac cercetări pentru trafic de migranţi pentru şoferul autoutilitarei şi tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat faţă de cetăţenii străini, la finalizarea cercetărilor urmând a se dispune măsurile legale ce se impun.

viewscnt

Distribuie informația
Alte știri