Sindicaliștii din Sănătate anunță calendarul protestelor

Sindicaliștii din Sănătate vor să declanșeze greva generală dacă Guvernul nu le acceptă revendicările. Ei anunță că intră în grevă japoneză de miercuri, 7 iunie, în instituţiile publice de sănătate şi asistenţă socială, fără întreruperea activităţii, până la rezolvarea revendicărilor. 

Sindicaliştii din sistemul sanitar au atras atenția guvernanților că există „nedreptăţi” în ceea ce priveşte sistemul de salarizare a asistenţilor medicali, fie că aceştia au studii superioare sau şcoala postliceală. Conform datelor publicate de Federaţia „Solidaritatea Sanitară”, salariile debutanţilor în sănătate sunt, în sistemul public, mai mici decât cele ale profesorilor debutanţi, iar salariul mediu al asistenţilor medicali este sub nivelul salariului mediu pe economie, adică sub 4.000 de lei net. 

De asemenea, sindicaliștii mai vor deblocarea angajărilor și vouchere de vacanţă

Lucrătorii din Sănătate vor declanșa pe 8 iunie un miting de protest în Piața Victoriei, urmat de un marș către Ministerul Muncii, Ministerul Sănătății și Palatul Parlamentului. Potrivit calendarului Federației „Solidaritatea Sanitară”, pasul următor este o grevă de avertisment pe 27 iunie, urmată de greva generală din 1 iulie.

Distribuie informația
Alte știri