Târgul Meşterilor Populari – ediţia a XXVI-a, în Parcul Nicolae Bălcescu din Oradea

Între 19–21 iulie 2019, Muzeul Ţării Crişurilor organizează în colaborare cu Consiliul Judeţean Bihor şi Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Bihor şi în parteneriat cu Asociaţia „Prietenii Muzeului Ţării Crişurilor” cea de-a XXVI-a ediţie a Târgului Meşterilor Populari din România, care va avea loc în Parcul Nicolae Bălcescu (lângă Grădina Zoologică).

Până acum au confirmat participarea 130 de meşteri populari din zone geografice şi etnografice cunoscute ale ţării (Maramureş, Bucovina, Moldova, Dobrogea, Muntenia, Oltenia, Banat, Transilvania, Crişana etc., din Ungaria, Serbia şi Camerun, Republica Moldova – Basarabia. Publicul vizitator va putea admira o diversitate impresionantă de obiecte create de aceştia: ceramică, obiecte de fier, lemn, papură şi împletituri din nuiele, piese textile, port popular tradiţional şi vestimentaţie inspirată din acesta, podoabe, jucării din lemn, ceramică neagră, măşti, pictură naivă, icoane pe sticlă, ouă încondeiate, turtă dulce, plăcinte, colac secuiesc, plante medicinale etc.
La această ediţie, invitaţi speciali sunt copiii de la Asociaţia „Micul beiuşean”, Foldvari Maria, Florea Armina, Ile Daria, Hinţ Iulia, Novac Sofia şi Avram Giulia, care sub îndrumarea profesoarelor Ana Florea şi Anca Ille vor susţine diverse demonstraţii de meşteşuguri tradiţionale. De asemenea, sunt invitate să-şi expună creaţiile spre vânzare asociaţiile unde activează copii cu dizabilităţi: Asociaţia „Down” Oradea, Centrul de Zi Iedera, DGASPC Bihor, Centrul nr. 3, Casa „Steaua Norocoasă” Oradea. Deschiderea oficială a Târgului: vineri, 19 iulie 2019, ora 19.00.

Programul pentru public al Târgului: vineri, 19 iulie: 11.00 – 20.00, sâmbătă, 20 iulie: 9.00 – 20.00, duminică, 21 iulie: 9.00 – 19.00.

Spectacolele de muzică populară cu ansambluri folclorice şi solişti din judeţul Bihor vor avea loc după următorul program:
Vineri, 19 iulie 2019 – ora 18:00 – 20:30. Prezintă: Andrada Tulvan
ANSAMBLUL FOLCLORIC „MUGURI ȘI MLĂDIȚE” – BEIUȘ
ANDRADA CRĂCIUN
ANSAMBLUL FOLCLORIC „TREI SATE, TREI SURORI” – SĂCĂDAT
ANDRADA TULVAN
ANSAMBLUL FOLCLORIC „PALISADA” – CUZAP
LAVINIA CHIFOR
ANSAMBLUL FOLCLORIC „CUNUNA DE PE CRIȘ” – TILECUȘ
RECITAL VIOARĂ CU GOARNĂ – MARIUS MIHUȚ
GABRIELA SABĂU
VLAD ȘTEF

Sâmbătă, 20 iulie 2019 – ora 17:00 – 20:30. Prezintă: Ioana Urs
ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOINA ȘTEIULUI” – ȘTEI
ANSAMBLUL FOLCLORIC „DATINA” – ALEȘD
IOANA URS
SIMONA CAP
ANSAMBLUL FOLCLORIC „ZESTREA BUDUREȘII” – BUDUREASA
ADRIANA ȘTIUBE
ANCA PAVEL CIUCIU
ANSAMBLUL FOLCLORIC „DOR ȘUNCUIAN” – ȘUNCUIUȘ
ELENA IOANA MIHUȚA
ANDREI DEM
ANSAMBLUL FOLCLORIC „DATINA HIDIȘELULUI” – HIDIȘEL
ROXANA BERINDE
ANSAMBLUL FOLCLORIC „BĂRDĂUȚA” – BOROD
ELENA ȘERB

Duminică, 21 iulie 2019 – ora 16:00 – 19:00. Prezintă: Amalia Ursan
RECITAL RENATA BARTA ŞI ATTILA BERTALAN (țiteră)
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLOAREA BARCĂULUI” – MARGHITA
ALEXANDRA DURGHEU
ANSAMBLUL FOLCLORIC „DANSATORII DIN BOTEAN” – BOTEAN
ANDREI CORB
DENISA MIHELE
ANSAMBLUL FOLCLORIC „FLOAREA BORODULUI” – BOROD
AMALIA URSAN
BIANCA POPA
ANSAMBLUL FOLCLORIC „CODRENII BIHORULUI” – ROȘIA

Distribuie informația
Alte știri