Video-spectacol de toamnă în Apuseni/ Boncănitul cerbilor, filmat și publicat pe internet

foto: captura video facebook.com/parculnaturalapuseni

În pădurile din Parcul Natural Apuseni cerbii au ieșit la „boncănit”, modalitatea prin care maiestuoasele animale își caută perechea. Un exemplar a fost filmat iar imaginile au fost postate pe pagina de Facebook a Parcului Natural Apuseni.

Cerbul este sociabil de toamna până primăvara, perioadă în care masculii se grupează pe cârduri conduse de un cerb tânăr, iar femelele în cârduri separate de ciute, conduse de ciuta cea mai în vârstă. Doar cerbii foarte bătrâni sau foarte puternici trăiesc solitari.

Împerecherea începe în luna septembrie, mai întâi în zonele de șes, apoi și la munte, terminându-se cu a doua jumătate a lunii octombrie. Între cerbii masculi se duc lupte aprige, pentru supremația cârdurilor de ciute.

RNP Romsilva-Administratia Parcului Natural Apuseni R.A. administrează aria naturala protejata de interes național Parcul Natural Apuseni împreună cu trei arii naturale protejate de interes comunitar denumite situri Natura 2000 (ROSCI 0002 Apuseni, ROSPA 0081 Munții Apuseni – Vlădeasa, ROSCI 0016 Buteasa) si 55 de arii naturale protejate de interes național de mici dimensiuni (rezervații si monumente ale naturii) incluse in Parcul Natural Apuseni.

Distribuie informația
Alte știri