Campionii la nataţie, felicitați de Familia Regală, la Palatul Elisabeta. În delegație a fost și o orădeancă

Majestatea Sa Margareta şi Alteţa Sa Regală Principele Radu au primit, luni, la Palatul Elisabeta, o delegaţie formată din tineri sportivi, campioni la nataţie. Au fost prezenţi sportivii David Popovici, Robert Glinţă, Vlad Stancu, Patrick Dinu, Ştefan Cozma, Alexandru Constantinescu, Aissia Prisecariu, Anastasia Bako de la Crişul Oradea, Constantin Popovici, alături de antrenorii lor, precum şi de membri ai conducerii Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern.

Preşedintele Federaţiei Române de Nataţie şi Pentatlon Modern, Camelia Potec, şi-a exprimat convingerea că vizita la Palatul Elisabeta va constitui „începutul unei lungi colaborări, pentru că viitoarele generaţii au nevoie de tot sprijinul”.

„Eu cred că această întâlnire este începutul unei lungi colaborări. Cred că generaţiile viitoare au nevoie de tot suportul şi de tot sprijinul nostru, atât din punct de vedere moral, cât şi financiar. Ne dorim să construim proiecte împreună, pentru că, iată, ne place să facem performanţă, ne place să aducem rezultate, ne place să fim pe locul întâi în Europa şi în lume şi avem datoria, cel puţin morală, de a construi şi de a ajuta ca viitoarele generaţii să poată face performanţă în sport şi să fie educaţi prin sport”, a mai spus Camelia Potec.

Principele Radu le-a transmis luni tinerilor sportivi, campioni la nataţie, prezenţi pentru prima oară la Palatul Elisabeta, că reprezintă un „foarte frumos exemplu” pentru întreaga societate românească.

„Bine aţi venit la Palatul Elisabeta. Majestatea Sa şi cu mine am aşteptat mult această clipă. V-am urmărit cu multă mândrie şi cu bucurie cum aţi evoluat atât de frumos în acest an şi faptul că în această frumoasă dimineaţă de toamnă vă putem fi gazde ne bucură nespus de mult. Sunteţi un foarte frumos exemplu pentru întreaga societate românească şi mai ales pentru generaţia dumneavoastră, care are nevoie să privească la astfel de modele”, a spus Principele Radu.

Distribuie informația
Alte știri