Este haos pe mai multe aeroporturi din Europa dar și din SUA. Zboruri anulate, întârzieri, flux uriaş de călători

Foto: ziarulromanesc.at

Este haos pe mai multe aeroporturi din Europa. Aeroportul din Bruxelles a fost obligat să anuleze toate decolările luni, 20 iunie, din cauza lipsei personalului de securitate.  

Problemele au continuat și pe aeroportul Heathrow, din Londra. Încă de la finalul săptămânii trecute, cel mai mare aeroport din Europa a început să fie sufocat de mormane de bagaje. Problema bagajelor de pe Heathrow a apărut din cauza unei defecțiuni tehnice, agravată de lipsa de personal. Cum criza bagajelor nu s-a rezolvat, conducerea aeroportul a cerut companiilor aeriene să anuleze 10% din zborurile de luni, pentru a încerca gestioneze cumva problema numărului mare de bagaje. Astfel că peste 15.000 de pasageri au rămas blocaţi pe aeroport. Iar dacă unii pasageri și-au ratat doar vacanțele, pentru alții situația este de-a dreptul dramatică.

Probleme au fost luni și la aeroportul din Amsterdam, unde pasagerii au așteptat la cozi de sute de metri, întinse până în afara clădirii. De altfel, directorii aeroportului olandez au anunțat că vor reduce drastic numărul de zboruri de luna viitoare, pe toată perioada verii, din cauza deficitului de personal.

Iar criza zborurilor se face tot mai simțită și peste ocean. În Statele Unite, mii de pasageri s-au trezit în ultimele zile blocați pe aeroporturi.

Distribuie informația
Alte știri