Marcel Boloş, validat de conducerea PNL pentru portofoliul Cercetării, Inovării şi Digitalizării

Fostul ministru al Fondurilor Europene, Marcel Boloş, a fost validat de conducerea PNL ca propunere pentru portofoliul Cercetării, Inovării şi Digitalizării.

Marcel Boloș a fost propus de filialele din Ardeal. Funcția este vacantă din 15 decembrie, după demisia lui Florin Roman.

Numirea urmează să fie făcută de premierul Nicolae Ciucă. În prezent, Boloş este directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi consilier onorific al prim-ministrului pentru gestionarea Fondurilor Europene.

„Am acceptat această propunere după multe discuții și sub rezerva acestei componente tehnice care ține de digitalizare. Eu vreau ca toate proiectele de digitalizare să fie duse la bun sfârșit, ca atare va fi nevoie și de expertiza secretarului de stat pentru acest domeniu”, a spus Boloș, potrivit actualdecluj.ro.

Boloș a mai spus că nu are nicio emoție în privința gestionării eficiente a banilor care vor veni în cadrul acestui minister, pentru că deține o vastă experiență în domeniu.

Acesta a adăugat că în cazul în care nu va avea rezultatele pe care și le-a propus, se va retrage.

Distribuie informația
Alte știri