ȘTIRILE ZILEI
Stiri
Pentru nerespectarea legislației, ITM Bihor a sancționat dur aproape 150 de unităţi. Comunicat
În luna iunie 2022, la nivelul Inspectoratului Teritorial de Muncă Bihor au fost controlate un număr 286 unităţi; s-au aplicat un număr de 376 de sancţiuni contravenţionale, din care...
Facultatea de Științe Economice a Universității din Oradea a început și ea cursurile școlii de vară, luni, 11 iulie 2022. În prima zi, elevii participanți la ORADESS 2022 au...
Consiliul Județean Bihor construiește 16 platforme pentru colectarea deșeurilor în județ. Pe data de 8 iulie, în ședința extraordinară, consilierii județeni au aprobat documentația tehnică pentru realizarea acestor centre....
Fiind necesară eliberarea domeniului public, Primăria municipiului Oradea anunță că în cursul zilei de marți 12 iulie, a fost ridicat și transportat pe str. Academiei, nr. 3, spațiu administrat...
Marți, 12 iulie a.c., la ora 03.17, pe strada Velența din municipiul Oradea,polițiștii Biroului Rutier Oradea au depistat în trafic un tânăr de 22 de ani, din Geoagiu, județul...
Inflația a crescut în condiţiile în care preţurile mărfurilor nealimentare au urcat cu 17,92%, cele ale mărfurilor alimentare au fost mai mari cu 14,67%, iar serviciile au fost mai...
Administrația Bazinală de Apă Crișuri continuă monitorizarea fenomenului de secetă și ia măsuri pentru a păstra rezervele de apă în marile lacuri de acumulare. În acest moment asigurăm tuturor...
Situația este critică pe Dunăre, unde nivelul apei scade alarmant de la o zi la alta, din cauza secetei. La Calafat, navigația a devenit, practic, imposibilă. În numai 24...
Școala Doctorală de Istorie, Centrul de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” și Facultatea de Istorie, Relații Internaționale, Științe Politice și Științele Comunicării (IRISPSC) din cadrul Universității din Oradea (UO) organizează,...
Procurorii DIICOT şi poliţiştii de la Antidrog au depistat pe teritoriul României, cocaină cu o valoare de piaţă de circa 200.000 de euro, precum şi un laborator de extragere...
Stiri
Percheziţii în 9 judeţe, printre care şi Bihorul, dar şi în Capitală, într-un dosar privind falsificarea de documente
Poliţiştii din Alba efectuează marţi 50 de percheziţii domiciliare în 9 judeţe şi în Capitală, la persoane bănuite de fals material în înscrisuri oficiale şi instigare la fals material...
Stiri
Coronavirus în Bihor, 12 iulie: Bilanțul oficial al ultimelor 24 de ore arată o triplare a cazurilor noi
În ultimele 24 de ore, în județul Bihor au fost raportate 90 de cazuri noi Covid-19, în urma a 342 de teste. Cazuri noi: 90Cazuri totale: 82.037Vindecari: 38Vindecari totale:...
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Portugheză că autorităţile au emis o atenţionare meteorologică privind temperaturi extreme, în...
Alex Popoviciu continuă alături de CSM Oradea. El este căpitanul echipei de polo pe apă, fiind unul dintre jucătorii care au colaborat o perioadă îndelungată cu noul antrenor principal, Ciprian Cîmpianu. Născut pe...
Stiri
Mai multe runde de consultări cu reprezentanţi ai mediului asociativ, la Guvern. Ilie Bolojan a fost prezent
Premierul Nicolae Ciucă a avut, luni, la Palatul Victoria, mai multe runde de consultări cu reprezentanţi ai mediului asociativ privind modificarea Codului fiscal iniţiată printr-un act normativ pus în...